DE VORBĂ CU MINULESCU
M-am întâlnit cu Minulescu la Piteşti…
Era-mbrăcat ca şi acum o veşnicie,
Cu-aceeaşi albă rimă din poveşti
Păstrată într-un miez de poezie.
Călătoream spre ţara unde cresc
Speranţe, idealuri şi răbdare…
Eram în zbor, pe-un inorog călare,
Cu cornul dur, dar înmuiat de nori
Şi aripile fâlfâind pe şoapte,
Sub care fredonau până în zori,
Sensibile ca plânsul unei flori,
Dulci armonii de rugăciuni de noapte.
Şi-am coborât în iarbă, pe un vis,
Să schimb cu Minulescu două vorbe…
Venea din Cer,
Venea din Paradis –
Din patria stărilor de nedescris,
De-acolo unde-n loc de versuri,
Editoriale,
Toţi binecuvântaţii cântă…Osanale…
Şi m-a convins c-acolo-i mult mai bine
Decât în ţara unde cresc destine,
Speranţe, idealuri şi răbdare,
Şi-am sărit iar pe inorog călare
Şi am zburat ca un copil cuminte
şi m-am întors cu Minulescu-n Bucureşti…
O ! Tu, sfătuitorul meu de taină şi cuvinte,
Ce mare eşti,
Ce bun eşti,
Ce cald eşti !